Na!Belea

Cu ceva timp in urma am fost in team building pe deosebitul litoral romanesc in statiunea Venus. Am fost “gazati” la Hotelul Sunquest. Hotelul arata destul de bine pentru cele 3 stele. Asternuturile curate, camerele nu erau excesiv de mici, receptia din hotel impodobita cu 2 arici si intrarea in hotel era pazita de o broasca testoasa. Mancarea de la restaurantul hotelului era ok. Nici prea prea, dar nici foarte foarte.

Aveam si wireless in camera de hotel. Dar trebuia sa stai cat mai aproape de balcon. Nu puteai sa stai si tu ca omu’ in varfu’ patului. Aveam si piscina in fata hotelului, cu terasa. Pacat ca la 19:00 se inchidea piscina si cateva ore mai tarziu si terasa. Nu numai ca nu te mai servea nimeni cu o racoritoare (a se citi bere), dar nici nu aveai voie sa stai acolo. Probabil de teama sa nu deranjam ceilalalti turisti. Frustrant sa nu ai unde sa stai in hotelul in care esti cazat. Ba nu, mint. Aveam voie sa stam in receptie pe niste canapele. Pentru multi chestia asta ar fi chiar un dezavantaj sa pleci in concediu, sa vrei sa scapi de betoane si sa stai tot inauntru. Pentru noi a fost chiar ok, pentru ca am socializat cu domnisoarele receptionere (pe care le salut cu aceasta ocazie).

A si ne-am mai imprietenit si cu Aricii, cu care ne-am si pozat.

Am uitat sa precizez ca aveam si muzica la piscina, da. 4 zile cat am stat acolo, am ascultat doar 2 cd-uri (Celine DinPom si Michael Jackson). Mai mult Michael Jackson. O vorba de prin partile locului zice ca se dorea ca sa asculte Michael Jackson, non-stop, timp de 40 de zile de la moartea megastarului. Na, ce sa zic? O initiativa draguta, laudabila, dar mai schimbati frate albumul, ca de ala ne-am plictisit ca de mere padurete.

Recomand hotelul celor care au nevoie doar de un acoperis deasupra capului atunci cand dorm si de o vorba frumoasa si un zambet placut cand trec pe la receptie.

Eu si Ariciul. O mizerie, nu alta!

Eu si Ariciul 2

La receptie 1

Vedere din camera de la Hotel Sunquest Venus, intr-o zi cu multa ploaie

M-am apucat sa joc Guitar Hero World Tour. Pe PC, cu tastatura. Nu-s capabil decat pe easy, cu 3 coarde, pardon, corzi. La 4 deja mi se pare ca e prea greu. Si nici nu-s vreun chitarist. Jocul asta imi place ca imbina gamingul cu muzica. Feelingul e destul de placut sa canti piese cunoscute. Recomand jocul celor carora le place muzica si sa dea din degetele cu mare talent si angajament. Grafica este ok, dar nu prea apuci sa o vezi pentru ca stai atent la butoane. Ma gandesc sa-mi iau si o chitara. Am vazut ca pentru PS2 e doar 100RON. Nu e chiar mult

Uite si cum am interpretat eu Trapped Under Ice – Metallica. Toate cantecele se pot gasi aici. Eu le-am cantat aproape pe toate.

un gay se duce la alimentara si cere un baton de salam.
- doriti sa fie feliat?
- dar ce, curu’ meu e pusculita?

pentru că mi-am permis să ies pe stradă aşa:

Nu sunt adept al curentului punk şi nici nu mă costumez ca atare. În ziua aceea eram îmbracat normal, ca într-o zi normală de muncă. Pantaloni 3/4, tricou normal de culoare deschisă, adidaşi şi aia e. Am văzut femei care atunci când mă vedeau, plecau privirea şi mă ocoleau, mamă care şi-a luat copilul pe după braţ şi apoi, cu mare atenţie a trecut pe lângă mine, priviri pline de răutate, toate mi-au fost date să le văd. Şi pentru ce? Pentru că mi-am permis să port o frizură veche de aproape 30 de ani, Mohawk. Ok, gata, recunosc, am exagerat un pic. Nu-s chiar atât de paralel cu punk-ul. Printre preferinţele muzicale îi am pe The Prodigy şi un pic de GreenDay. Dar atâta tot. Nu mi-au influenţat în niciun fel modul de viaţă şi/sau vestimentaţia.

Pe lângă toata privirile pe care le-am primit, am mai fost “năpăstuit” şi cu vânzătoare care parcă atunci când mă vedeau işi inghiţeau limba şi deveneau şi mai sictirite şi mai scârbe. Na!belea, ca sa vezi!

Acum trebuie să recunosc că nu eram frumuseţea în persoană, dar parcă eram mai “prezentabil” decât mulţi ţigani borâţi (adică şi foarte negrii şi cu acnee foarte pronunţată), decât cerşetori cu mâini şi picioare contorsionate pe la spate, decât oameni care put de la primele ore ale dimineţii, decât grase cu şuncile pe afară. Şi cu toate astea eu îmi luam privirile pline de răutate, de mine se fereau când ne intersectam drumul. Au fost foarte puţine persoane care nu m-au privit urât: vânzătoarea de cartele de la metrou, care era prea ocupată să rezolve o integramă şi nu şi-a ridicat privirea când i-am cerut o cartela şi o tanti vânzatoare la mine în cartier care mă are client des şi care ştie că-s băiat bun (cică).

Trăim într-o ţară în care discriminarea, cel puţin pe stradă, este la ordinea zilei. Da. Şi eu discriminez, dar când fac asta mă bazez pe nişte fapte reale. Nu toţi ţiganii sunt hoţi, dar procentajul lor este mai mare decât al românilor.

Am renunţat la creastă repede. Poate se întreabă cineva, “da’ de ce ţi-ai făcut-o şi acum ţi-ai dat-o jos?”. Păi, oricum era cazul să mă tund şi am zis să fac ceva mai funny. Aparent a ieşit mai puţin funny.

Din când în când mi se mai pune pata să mă joc jocuri single player şi să urmăresc acţiunea şi feelingul jocului. E adevărat că durează ceva până când găsesc un joc pe placul meu. De data asta s-a întâmplat cu Call of Juarez: Bound in Blood, produs de Ubisoft.

Acţiunea se petrece în Statele Unite în timpul războiului de secesiune pe undeva pe la 1873 (parcă). Sunt doi fraţi, Ray şi Thomas, ce dezertează din război pentru a-şi salva familia şi locurile natale. De aici încolo este doar o împuşcătură de colo pana colo.

Nu vreau să vă povestesc acţiunea acestui shooter, ce pe mine m-a facut să mă gândesc la o telenovela în sensul cel mai propriu. Dragoste neîmpărtăşită, femeie însărcinată, minciună între fraţi, accentul spaniol, d-astea. La un moment dat deja te enervezi din cauza femeii. (Nu toate femeile “e” curve, dar asta se cam apropie).

Fiecare dintre cei doi fraţi are câte o abilitate specială, sau două. Unu’ dă cu dinamita şi altu’ aruncă cu lasso-ul, unul sparge uşi, iar celălălt se caţără mai cu talent pe cutii, dealuri şi ce mai apucă. În rest, pistoale ce se strică, puşti de tot soiul, arcuri cu săgeţi. Pistoale cu apă nu, în schimb am găsit un pistol cu piper. Ai opţiunea de a te plimba cu calul. Dacă atunci când eşti cocoţat pe cal, mai dai şi run jocul se transformă într-un soi de NFSeu, dar e ok, e fun.

La ce excelează jocul? Păi, are puţine butoane, ceea ce îl face uşor de jucat. Jucat în 1920×1080, detalii full, are nişte panorame deosebite. Canioanele chiar te opresc un pic din goana după fraguri şi te fac să le priveşti un pic. Nu toată grafica este excepţională, părul personajelor parcă e făcut din cauciuc, dar trecem peste. Deosebit mai este şi faptul că înainte de fiecare misiune iţi poţi alege cu care dintre cei doi fraţi vrei să joci. Personal l-am ales pe Thomas. Dar nu cred că ar fi mai greu de jucat cu Ray.

Ce să mai zic? Recomand Call of Juarez: Bound in Blood celor care au aproximativ 5 ore de pierdut.

[Show as slideshow]

Zilele trecute, mă aflam împreună cu prietenul Sebastian la domiciliu. Ne jucam WoW. De plictiseală. Şi deodata “bah, mă fut în el de mouse“. Uochei, shit happens to all of us. Lui Sebi nu îi mai mergea mouse-ul corespunzator (un Microsoft). Terminăm cu joaca şi lucrând la tema blogului încerc să scrolez. Pauză. Insist! Nimic. Mă enervez, aduc şurubelniţa (nu, nu ciocanul), desfac mouseul (un Genius), n-avea nici pe draq înauntru, totul curat şi bine aşezat. Mă enervez şi mai tare şi ajung împreună cu Sebi la concluzia că ne trebuiesc mouşi noi. Aruncăm un ochi pe net, apoi şi al doilea ochi. Ajungem la concluzia că un mouse mai de Doamne-ajută ar fi Logitech Lazer MX400.

Price.ro, punem mâna pe telefoane şi pune-te pe sunat. Ce să vezi? Toată lumea avea mouse-ul pe stoc. Dar nu la sediu, ci în depozit. Asta înseamna că nu putem să luăm mouse-ul azi, ci mâine. Nu ne plăcea acest lucru. Am insistat căutând la din ce in ce mai multe firme până, dupa vreo 30 de telefoane, am găsit pe stoc în magazin la PCZone. Preţul a fost de 122RON. Un preţ, nu foarte mare pentru un mouse cât de cât cu pretenţii.

Plusuri mouse Logitech Lazer MX400:

• poziţie foarte comodă a mâinii;
• materialul din lateral face priză bine cu mâna;
• software-ul iţi dă posibilitatea de a configura butoanele foarte uşor.

Minusuri: Are un foarte mare minus. Roata de scroll are 3 butoane (unul pentru scroll left, altul pentru scroll right şi încă unul pentru click pe scroll). Ei bine, nu ai siguranţă atunci când apeşi acest click pe scroll, de obicei, dacă nu eşti atent apeşi pe left scroll. Mă deranjează foarte tare acest aspect deoarece eu folosesc clickul pe scroll pentru open link in a new tab şi close tab. Sper ca în curând să îmi “dresez” mâna să nu mai am această problemă.

În rest, numai de bine despre Logitech MX400. Cum ziceam la plusuri, o priză foarte bună. Atât forma mouseului cât şi materialul ajută foarte mult. Are o sensibilitate de 800dpi, ceea ce nu este mult, dar nici prea puţin. Nu am apucat să bag nişte shootere, dar în utilizarea zilnică a windowsului, este o diferenţă clară faţa de Genius. Mai are în plus butoanele de Back şi Forward pentru browsing, dar deocamdată nu am apucat să le folosesc pentru că efectiv, eu nu prea folosesc Back si Forward.

Dacă nu ar fi avut beleaua cu butoanele de pe scroll, aş fi recomandat Logitech Lazer MX400 cu dragă inimă, dar aşa…

Şi aici nu mă refer la Nabelea omul, ci Nabelea bloggerul. Hai să zicem că am fost în concediu (cu toate că fizic nu am fost), pur şi simplu, cum îi spuneam şi Artistului într-un comentariu aveam chef de scris, numai că atunci când dădeam login în dashboard mi se tăia. Acum sper să am mai mult noroc şi să nu mi se mai taie… cheful… că subiecte-s căcălău.

Şi m-am întors cu ceva nou. Mă apuc să scriu cu diacritice. Şi cu temă nouă…