Asteptarea

Printre foarte multe lucruri pe care le detesc in viata asta, unul dintre ele ar fi sa astept. Detest sa astept orice.

Detest sa astept RATB-ul sau metroul. De aceea imi iau o carte cu mine ca sa treaca timpul mai repede.

Detest sa astept un build la servici. Vine sau nu vine azi? De aceea schimb atat de des temele la blog.

Detest sa astept cand ma intalnesc cu cineva. D-aia ii anunt dinainte sa nu intarzie. Eu sunt extrem de punctual. Si aici e numai “vina” mamei. Si ii cam multumesc pentru acest lucru. Cand eram “borac” (a se citi copil) imi dadea ora de ajuns acasa seara. Ei bine, daca nu ajungeam pana la ora aceea fix, si intarziam mai mult de 5 minute, se supara pe mine (asa mi se parea mie) si ma dojenea. Si vrand nevrand, a trebuit sa ajung acasa cand spunea ea. Mai tarziu am inteles ca de fapt m-a invatat un lucru foarte important. Sunt punctual la modul ca ajung mai devreme cu 10 minute minim ca nu cumva persoana cealalta sa vina mai devreme si sa ma astepte.

Detest asa astept un rezultat. Cel mai bun exemplu este atunci cand iti astepti nota la un examen la care stii ca esti pe undeva pe la limita. Pentru chestia asta nu prea am avut ce sa fac. Ca doar nu ma apucam sa invat mai mult…

Detest sa astept sa te hotarasti ce vrei. Dar accept, pentru ca nu am de ales. “Alo, baietii, ce mancam azi?” Unu’ are castile pe urechi, altul munceste de zor, unu’ se uita pe geam. Nimeni nu zice nimic.  Nu mai zic nici eu nimic, ca oricum nu ma aude nimeni. Dupa 10 minute se trezeste unu’ “Alo, baietii, ce mancam azi?”. Liniste iar!  Dar nu am sa astept pana or sa se hotarasca toti.

Pentru toate asteptarile astea o sa mai astept doua minute, doua…zeci de minute, doua ore, doua zile, doua saptamani. Dupa care nu voi mai astepta. Voi pleca!