Queen – Don’t Stop Me Now
Recent mi-am amintit ca primele acorduri de muzica pe care am ascultat-o independent de ceea ce ascultau ai mei au fost de la The Queen. Tin minte si acum ca aveau ai mei o caseta VHS cu un film si dupa film, erau inregistrate niste videoclipuri printre care si Queen – I Want It All. Am vazut videoclipul pana cand s-a stricat banda casetei. Pe urma am inceput sa-mi caut prin oras casete, ca deh, era atunci imediat dupa ’89.
Si cum ziceam, mi-am amintit de prima mea “formatie preferata” si m-am pus pe ascultat. Dubioasa senzatia de deja vu si melancolie si calm si toate acordurile care imi sunau atat de cunoscut si de care nu ma plictiseam. Si mi-am pus muzica si pe mp3player ca sa am ce asculta si la metrou.
Cand am ajuns la “Don’t Stop Me Know” m-am trezit ca zambesc si brusc am o pofta nebuna de viata. Ca sa nu mai vorbesc ca bateam ritmul cu piciorul si se uitau oamenii cam crucis la mine, dar who the fuck cares? Two hundred degrees, thats why they call me mister Fahrenheit.
The Queen – Don’t Stop Me Know
Queen chiar sunt capabili sa genereze o serie de sentimente si stari incredibil de frumoase. Ce-i al lor e pus deoparte. Au fost cei mai buni. Cum zicea Freddie: “I won’t be a rock star,I will be a legend”.
Zau, ca bine zici cu melancolia si cu versurile care suna atat de cunoscut, incat iti vin de la sine. Si da, “don’t stop me now” iti cam pune sangele in miscare si te face sa vrei sa te agiti sau sa apesi mai tare pedala din dreapta, in functie de situatie.
Imi aduc aminte ca finii parintilor mei aveau o taraba in targ, prin 92, si vindeau casete cu diversi lautari si pre-manelisti, si i-am rugat sa ne faca si noua rost de ceva Queen de ascultat. Asa ca ne-am ales cu un Best of Queen si cu albumul Innuendo, proaspat aparut si piratat probabil in Rusia, dupa care repiratat intr-un apartament de pe la Muncii. Curand dupa aia, am pus mana si pe o caseta video, cu bucati din concerte, mainly Wembley 86, care m-a marcat definitiv.
The show must go on!